Arhiva luna 677

Gura Portiţei

Cu ceva întârziere, m-am hotărât să scriu şi despre cele câteva zile petrecute la Gura Portiţei.

Se întâmpla pe la sfârşitul lunii august. Citisem foarte mult despre aces loc minunat, situat pe o fâşie de pământ îngustă, între lacul Gorgova -parte a Deltei Dunării şi Marea Neagră.

Accesul spre Gura Portiţei se poate face din localitatea Jurilovca, cu vaporaşul sau şalupa rapida. Portul este foarte uşor de găsit întrucât exista un indicator imens in centrul localităţii care te dirijează spre locul de îmbarcare.

În port, există 2 porţiuni. Una ‘la liber’, care are şi o mica parcare, şi portul firmei care administrează şi Complexul turistic de la Gura Portiţei. Aceasta are o parcare mare, parţial acoperită. Aici parcarea este cu plată şi spre surprinderea mea şi se întocmeşte un proces verbal, în subsolul căruia scrie că firma nu îşi asigură răspunderea pentru eventualele pagube survenite pe perioada parcării autovehiculului. Cu toate acestea, parcarea este pazită şi îngrădită, iar pentru cei 5 lei-zi consider că este mult mai bine să laşi aici maşina, decât afară.

La poarta de intrare în port şi parcare stau aliniaţi ‘piraţii’. Localnici, care dispun de ambarcaţiuni rapide şi care se oferă să te ducă la Gura Portiţei sau plimbări în Delta.

Un drum cu vaporaşul pana la Gura Portiţei este 50 lei dus/întrors, iar la şalupa rapidă este de 200/lei/Şalupă (6 persoane). Unii localnici sunt dispuşi să te ducă pentru preţul vaporaşului.

Am petrecut 5 zile la Gura Portiţei. Am stat cu cortul în afara zonei amenajate. Chiar şi de aici ai acces la băi şi duşuri. Condiţiile nu sunt chiar cele mai bune, însă am văzut cu siguranţă mult mai rău. Singurul avantaj pe care îl ai în zona amenajată pentru camping este că eşti ferit de vânt şi de valurile mării. Acest din urmă aspect nu aş fii crezut că ar fii unul important, însă experienţa trăită în cele câteva zile m-au făcut să îmi schimb părerea.

Am ajuns vineri pe la amiază, pe un vânt puternic. Am mers spre Gura Portiţei cu  şalupa rapidă a unui localnic. Drumul a durat destul de puţin (15-20) minute, însă au fost nişte valuri care ne-au dat mari dureri de cap. La propriu. Barca sărea practic peste valuri, şi  fiecare aterizare se termina cu o zdruncinătură zdravănă. Imiginaţi-va cum ar fii să mergi cu viteză cu o maşină fără suspensii pe un drum neasfaltat şi plin de gropi.

În cele din urmă am ajuns cu bine la destinaţie. Marea era şi ea foarte agitată când am decis să ne punem cu cortul chiar pe plajă, în linie cu corturile deja instalate. Nu am căutat foarte mult timp pentru un loc, era şi destul de aglomerat, aşa că nu aveai prea multe opţiuni. Ne-am mulţumit cu un loc liber între alte 2 corturi. Cu toate aceste s-a dovedit a fii cel mai bun, sigur şi uscat loc de pe plajă.

Seara, după ce ne-am întors dintr-o mică plimbare prin care am incercat sa descoperim împrejurimile, am observat ca vecinii noştrii din stânga, un grup cu vreo 3 corturi imense, săpau de zor un tranşeu în faţa corturilor lor.  În acel moment am crezut ca îl sapă pentru a se apăra de vântul care bătea parca din ce în ce mai tare.

Dimineaţa, m-am trezit foarte devreme pentru a fotografia răsăritul de soare. În momentul în care am ieşit din cort am vazut ca marea înaintase câţiva metrii buni şi că toţi cei de pe plaja erau în pericol de a fii luaţi pe sus de ape. Abia atunci am realizat că vecini, observaseră de noapte fenomenul, aşa că au stat pe rânde de veghe şi săpaseră ditamai şanţul în faţa lor.

În timp ce îmi montam trepiedul, cam la 1 metru în faţa cortului, am simţit la picioare primul val. Nu m-am îngrijorat prea tare, dar am decis sa fac şi eu o mica baricadă în faţa cortului. În următoarea jumătate de oră, plaja din stanga şi dreapta cortului nostru a fost cuprinsă de valuri. Numai locul în care eram noi scăpase. Scăpase, nu datorită micii baricade pe care o ridicasem, ci datorită faptului că era puţin mai sus decât zona înlăturată. Sincer să fiu, până atunci nici nu observasem această denivelare. Încet, încet, lumea a început să se trezească, unii din cauza valurilor, alţii treziţi de prieteni. Aşa că lucrurile au evoluat repede. În timp ce unii alergau pe plajă să îşi recupereze salamul sau sticla de bere luate de valuri, ceilalţi mutau corturile câţiva metrii mai sus.  Era trecut puţin de ora 7 când am hotarât că e momentul să ne mutăm şi noi. Pe plajă nu mai erau decăt vreo 3-4 corturi, dintre care 2 erau deja inundate. Am considerat că este totuşi bine să ne mutăm şi noi, nu de alta dar nu aveam de unde să ştim cât va mai ţine vântul sau cât va mai avansa marea. Cred că trecuse cam jumătate de oră după ce am reuşit să ne mutăm, când fostul nostru loc de campare a fost cuprins de valurile mării.

Trăgând linie, mi-a plăcut foarte mult la Gura Portiţei, regret doar ca nu am prins măcar o zi fără vânt, dar măcar nu ne-am plâns de căldură. Este un loc foarte frumos, ce merită vazut. Există şi locuri de cazare la vile sau căsuţe pe plajă pentru cei care nu vor să stea cu cortul. Preţurile la cele 3 terase nu mi se par exagerat de mari, având în vedere că totul acolo se transportă cu barca. Trebuie să mergi pregătit însă măcar cu ceva apă de băut. Apă potabilă nu există, iar de cumpărat se găseşte doar apă la 0.5 L la 5 lei sticla. Noi am avut cam 2 baxuri de apă, care ne-au fost îndeajuns pentru 5 zile.

Hergelia de Lipiţani de la Sâmbăta de Jos

Am facut de nenumărate ori drumul de la Sibiu la Braşov pe DN1, fără să observ un punct de atracţie deosebit. În localitatea Sâmbăta de Jos, in curtea Palatului Brukental, există cea mai mare herghelie de cal lipiţan din România.

Herghelia poate fii vizitată de Luni până Vineri între orele 10 – 16. Biletul de costă 9 lei si se pot vizita Grajdul de armăsari reproducători, Secţia de iepe şi o expoziţie de fotografie.

Pentru grupuri organizate, dar numai pe baza unei rezervări din timp se poate organiza un show în cadrul căruia sunt prezentate numere de dresaj, călărie şi atelaj. Preţul pentru un show este de 1500 lei + TVA.

 

Transalpina – exemplul ca se poate

Cand am vizitat Transfagarasanul pentru prima data in 2005, ma intrebam daca in zilele noastre ar mai fii cineva capabil si disponibil financiar pentru un asemenea efort. Soseaua denumita generic Transalpina este dovada vie a faptului ca atunci cand vrei cu adevarat ceva poti face.

S-a scris foarte mult in ultima vreme despre frumusetea, salbaticia si  mai ales de interesul neasteptat de mare al turistilor pentru aceasta zona. Avand in vedere ca drumul inca nu este dat in folosinta in mod oficial turistii vin valuri – valuri, dupa unele surse chiar mai multi decat pe Transfagarasan.

Pe data de 24 august am avut si eu ocazia sa parcurg drumul dinspre Sebes spre Novaci. Drumul incepe cum nu se poate mai frumos, serpuind printr-o vale cu apa de munte, intr-un loc unde padurea aproape ca vine peste tine. Pentru cineva care traieste la campie de mai multi ani, este un peisaj de vis. Pentru unul care traieste intr-un aglomeratie urbana poluata, aerul curat de aici este o adevarata desfatare. Peisajul insa nu este unul extrem de spectaculos in aceasta parte a drumului. Nu exista puncte de belvedere din care sa poti vedea zarile, poate si pentru ca esti inca la poalele muntilor. Drumul este inca in lucru. Practic aici am intalnit drumul cel mai rau de pe tot traseul. Spun drum rau in comparatie cu ce a urmat. Desii exista multe portiuni neasfaltate, ele alterneaza cu portiuni finalizate. Se lucreaza la multe podete si la intarirea malurilor. Acolo unde a fost posibil s-a asfaltat, unde nu se lucreaza si drumul este proaspat pietruit. Poti urca lejer cu orice masina. Nu ai nevoie de masina de teren sau o masina prea inalta. Citisem pe unele forumuri ca drumul ar fii greu abordabil cu o masina in aceste zone. Nu este insa adevarat, drumul e circulabil, nu mai rau decat strazile neasfaltate din orase sau comune. La un moment dat exista un podet de lemn peste care trebuie sa treci. Aici exista o varianta ocolitoare, care insa nu este semnalizata si nu o vezi decat dupa ce ai trecut podetul. Cel putin asa am patit eu. Podetul arata rau de tot, dar cum in fata mea urcasera si coborasera mai multe betoniere eram sigur ca va rezista. Nu stiam insa ca ele ocoleau podetul. Oricum am trecut cu bine.

Primul punct spectaculos oferit privirii este Barajul si Lacul Oasa. Peisajul este alterat doar de calitatea indoielnica a drumului.  Exista cateva poduri pe care trebuie sa le treci cu grija. Zona este exploatata din punct de vedere turistic de mai multi ani, existand aici mai multe cabane si pensiuni.

Drumul ne duce in cele din urma la Obarsia Lotrului. Aici intalnim un peisaj pe cat de straniu pe atat de incitant. O gramada de oameni cu corturi pe marginea drumului, printre copaci, practic oriunde gaseai un loc. Socant este ca unii stau in corturi vechi sau rupte, acoperite cu folii de nailon iar altii in corturi improvizate din cativa pari, paturi si bineninteles o folie. Cum toti erau cam bronzati si nu aveau un aspect prea prietenos nu am oprit in zona. Ce m-a intrigat era faptul ca nu imi dadeam seama daca aceea era o tabara nomada, o tabara muncitorilor sau puri si simplu oameni veniti la iarba verde.

La Obarsia Lotrului se intersecteaza 3 mari drumuri. Cel de la Sebes, pe care venisem si eu, drumul de la Voineasa – Ramnicu Valcea si drumul de la Petrosani. Acesta din urma avea doar 30 kilometrii insa nu cred ca este circulabil cu orice masina. Posibil sa fie si el in lucru.

Daca vii dinspre Sebes, La Obarsia Lotrului trebuie sa o iei spre Petrosani cativa kilometrii, dupa care pe partea stanga vei gasii un indicator cu ruta Obarşia Lotrului – Rânca, drum care figureaza închis.

De la Obârşia Lotrului începe partea cea mai frumoasă din Transalpina. Prima parte a drumului urca brusc un munte, prin pădure, pe nişte serpentine de îţi taie respiraţia. Unele curbe sunt atât de abrupte şi de stânse încât ai impresia că nu vei reuşii să le urci.

Aproape de vârful muntelui, se lucra la turnarea celui de+al doilea strat de asfalt. Se circula alternativ. Circulaţia era dirijată de câţiva muncitori. Singurul lucru neplăcut era ca ne opriseră pe o pantă atât de abruptă încât frâna de mână abia facea faţă. Cred că şi în picioare ai fii avut dificultăţi acolo. La pornirea circulaţiei, m-am amuzat teribil de cei din faţa mea, cârora pe rând, la plecare le-a murit motorul. Hotărât să le demonstrez că se poate şi dorind să-mi dovedesc măiestria în arta şofatului îmi vine şi mie rândul. Pe cât de înfumurat şi plin de mine am plecat de pe loc, pe atât de repde m-am dezumflat în momentul în care motorul maşinii mele a hotărât să se oprească. Am reuşit din a doua încercare, ca toţi cei dinaintea mea. Intrigat am urmărit in oglinda retrovizoare startul celui din spatele meu şi am simţit o diabolică plăcere când am vazut că a făcut la fel.

Drumul continuă pe crestele munţilor. Aici peisajul devine deja spectaculos. Adrenalina este la maxim, sporită şi de lipsa parapeţilor de pe marginea drumului. Din păcate nu există prea multe zone în care să poţi opri pentru a admira priveliştea, întrucăt drumul este înnălţat destul de mult prin cele 2 sau 3 straturi de asfalt şi nu prea poţi opri pe margine. Sper că la finalizare se vor mai schimba lucrurile.

De aici până la Rânca drumul continua spectaculos, urcând şi apoi coborând prin văile munţilor. Peisajul este atât de spectaculos şi atât de frumos, încât cu greu îţi poţi crede ochilor că ai ajuns atât de confortabil într-un asemenea loc şi la o asemenea altitudine.

Staţiunea Rânca nu se remarcă printr-o deosebită grijă arhiecturală. Sunt foarte multe vile construite acolo, există şi multe pensiuni, însă nu am putu să remarc faptul ca nu există locuri de parcare. Mi se pare abrurd să construieşti pensiuni cu 2-3 etaje, una lângă alta, la câtiva metrii de drum, fără să amenajezi o parcare pentru turiştii care-ţi vor călca pragul.

Coborând de la Rânca spre Novaci, drumul nu mai pare atât de spectaculos dar este bine întreţinut şi suficient de larg. Aici, drumul este construit de mai mulţi ani, aşa că există parapeţi de beton pe partea cu valea. Din păcate nu pea sunt amenajate parcări în locuri de belvedere. Cele câteva pe care le-am găsit erau majoritatea in zone împădurite.

Transalpina este un traseu care merita facut. Cand drumul va fi complet finalizat va fi o adevarata placere si avand in vedere interesul arătat încă de pe acum, sunt convis că zona va exploda din punct de vedere turistic. Nu pot totuşi să nu îmi exprim îngrijorarea în ceea ce priveşte impactul pe care îl va avea aceesibilitatea acestor locuri atât de frumoase. Nu aş vrea să revăd aici lucrurile care m-au dezamăgit le ultima vizită pe Transfăgăraşan.


În încheiere, vreau să atrag atenţia asupra unui site despre Transalpina, unde veţi găsii cu siguranţi multe informaţii utile pentru a putea pregătii din timp drumul vostru.

 

Viseul de Sus un Eldorado al turismului romanesc?

Aseara in jurul orelor 21:30 am ajuns in localitatea Viseul de Sus. Socotisem eu ca aici ar trebui sa se termine penultima zi a concediului. Auzisem ca zona este exploatata si cautata din punct de vedere turistic asa ca nu mi-am facut probleme ca nu as gasii cazare. Am urmarit la inceput indicatoarele spre mocanita. Vroiam sa ma cazez in apropiere pentru a prinde dimineata macar momentul plecarii, intrucat timpul nu imi permitea de data asta sa ma si plimb cu el. Zona este impanzita de pensiuni. Cand am inceput sa intreb de cazare am avut neplacuta surpriza de a constata ca pensiunile nu aveau receptie. Nu sunt altceva decat niste case, putine construite pentru turism care isi puneau la dispozitie camerele fara prea mari pretentii. Cum la fiecare poarta alaturi de numele pensiunii era trecut si un numar de telefon am inceput sa sun. Pe masura ce ceasul se indeparta tot mai mult de ora zece putina lume mai raspundea la telefon. Putinii care au raspuns ori nu aveau camere, ori stateau prea departe si nu stiau exact daca au sau nu camere. La o singura pensiune am gasit proprietara pe care am rugat-o sa ne primeasca cu cortul daca tot nu are camere. Raspunsul? “Cum sa stati in cort ca vine ploaia”. Ne-a recomandat o alta pensiune care era inchisa pe cand am ajuns noi. Pana la urma ne-am continuat drumul spre Sighetul Marmatiei in speranta ca vom gasii pana la urma vreo pensiune deschisa. Am oprit pe drum in mai multe locuri dar am gasit fie luminile stinse fie nu mai aveau camere.
Un singur Motel de pe marginea soselei ar fii avut insa aici am renuntat din cauza personajului de la receptie. Cand am intrebat daca pot vedea camera mi s-a raspuns: “pai are toate utilitatile, are dus…”. Am insistat sa vad totusi o camera dar mi s-a servit aceeasi replica. Cum si pretul era mare pentru zona si conditiile nu pareau chiar cele mai bune am continuat drumul.
Pana la urma am ajuns la Sighetul Marmatiei, putin dupa ora 12. Aici am reusit sa gasim un loc.
Stau si ma intreb. Chiar asa bine merge aici turismul incat in intai septembrie e ocupat 100%. Daca e asa as fii foarte fericit sa aud ca turismul zbarnaie. Visul oricarui comerciant este sa aibe o cerere atat de mare incat abia sa ii poata face fata.
Daca imi fac pensiune vreodata, aici imi fac. :-D

Cum se face turism in Romania

In ultimele 2 saptamani am avut placerea de a face un mic tur al tarii. Traseul parcurs a fost urmatorul: am plecat din Timisoara spre Sebes, am trecut Transalpina – Amara – Gura Portitei – Piatra Neamt – Sapanta – Satu Mare – Oradea – Arad si inapoi in Timisoara. In total o calatorie de 2500 km.
Pe parcursul celor doua saptamani, am avut ocazia de a experimenta variate modalitati de cazare de la campatul free sau in campinguri amenajate pana la cazarea in pensiuni sau tentative la hoteluri.
Trecand prin atatea locuri am vazut statiuni o data glorii ale turismului, ajunse acum in paragina; zone minunate dar neexploatate, dar si zone foarte bine puse in valoare. Despre toate acestea voi scrie in perioada urmatoare intrucat am o gramada de informatii si mai ales fotografii.
Indiferent de ce zona a tarii vorbim, un lucru ramane constant. Nesimtirea. Nesimtirea turistilor care nu se gandesc ca vor mai trece si altii pe acolo sau poate chiar ei.
La Gura Portitei de exemplu am mers fiindca auzisem ca este un loc aproape salbatic, rupt oarecum de civilizatie. Aici ma gandeam ca voi gasii un anumit tip de oameni insa dezamagirea a fost mare. Am gasit aceeasi mancatori de seminte pe plaja, aceleasi mucuri de tigara aruncate in nisip si aceleasi peturi, prea grele pentru a fii duse goale pana la primul tomberon. In zona amenajata a complexului exitau pubele, asa ca aici ramane doar problema mucurilor si semintelor.
Un alt loc in care am gasit o realitate neplacuta a fost in zona manastirilor din Moldova. In zonele accesibile cu masina gasim lucruri cunoscute. Desi exista o parcare la 100 de metrii de intrarea in manastire, sunt suficienti soferi care incearca sa opreasca pe orice loc liber cat mai aproape de poarta manastirii. Nici barierele, nici semnele, nici mesajele de avertizare par a nu-i oprii. Daca este un locsor pe langa bariera suficient de larg sa incapa masina atunci trebuie incercat.
Urcand spre Agapia Veche prin padure si pe un drum forestier greu accesibil masinilor aveam sa am din nou cateva surprize neplacute. Drumul fiind greu accedibil ma gandeam ca nu foarte multa lume urca pana acolo. Dealtfel cam asa a si fost. Pe drum nu ne-am intalnici cu nici un turist. Doar cu cateva maicute ce coborau de la Manastire. Au trecut totusi doua mertane pe langa noi in drumul nostru de aproximativ 40 minute.
Pe deumul de urcare sunt pe alocuri amenajate spatii de odihna. Cateva bancute pe care pelerinii sa isi poata trage sufletul intrucat urcusul nu e tocmai usor. In jurul acestor locuri am gasit aceleasi marturii ale trecerii omului. Ambalaje, pampersi, tot felul de resturi, peturi si doze de bere. Acestea din urma m-au socat cel mai tare. Cum adica sa bei bere in pelerinaj spre manastire!? Cine face asta!?
La intrarea in manastire gasesc trei mesaje : “nu intrati cu masina in curtea manastirii”, “manastirea nu asigura securitatea masinilor parcate” si “Atentie! se sparg masini”. Ultimul a fost cel mai socant. Nu imi pot imagina pe cineva urcand atata drum doar ca sa sparga cele 2-3 masini care se aventureaza intr-o zi pana aici.
Poate sunt eu un ciudat, un neadaptat, dar ideea mea despre un comportament normal este cu totul alta. Pe langa toate aceste aspecte negative au fost si multe lucruri foarte frumoase care au facut sa merite cele doua saptamani petrecute in Romania. Despre toate acestea voi scrie in perioada urmatoare.