Arhiva luna 629

Smoke Photography

Pentru prima dată anul acest, şi dupa o pauză destul de lunga, mi-am facut timp de joacă. Cum la Timişoara vremea este destul de friguroasă şi fară zapadă, m-am gândit să fac ceva experimente în casă.

Fotografierea fumului era un subiect pe care doream să îl abordez de multă vreme, aşa că mi-am încercat norocul.

Cum nu am echipamente sau condiţii de studio am improvizat cu ce am găsit la îndemăna. Pe o masuţă am pus un beţişor parfumat (sursa de fum). Apoi aveam nevoie de un fundal negru. Aici a fost marea provocare. Carton sau material negru nu am găsit în casă, aşa ca până la urmă am folosit sacoul de la un costum mai vechi de al meu. In stânga beţişorului parfumat am pus o veioză, iar în partea dreaptă, pe un trepied, bliţul meu SB-700. Bliţul l-am declanşat cu un trigger wireless. Ca şi obiectiv, m-am oprit la Sigma 70-200mm f/2.8 II EX DG APO HSM – Nikon AF-S FX , un obiectiv pe care îl am de puţină vreme şi pe care nu am apucat să îl pun prea mult la lucru.

În final, am selectat câteva fotografii cu care mi-am încercat norocul in photoshop. Acesta din urmă l-am folosit pentru a corecta fundalul acolo unde a fost necesar şi pentru a da culoare  anumitor cadre.