Posts Tagged "calatorii"

Transfagarasanul la limita dintre anotimpuri

În ultima zi a lunii aprilie, am avut ocazia de a urca pe Transfăgărăşan cu telecabina. Cum nu mai fusesem iarna de ani buni, şi niciodată la confluenţa a două anotimpuri, peisajul pe care l-am găsit acolo a fost pur şi simplu uimitor. Suficient de cald pentru a sta in pantaloni scurţi şi tricou, dar şi suficientă zăpadă pentru amatorii de senzatii tari pentru a da o ultimă tura pe munţi.

Costul transportului cu telecabina este de 40 lei/persoană dus întors şi 30 lei pentru copiii peste 12 ani.

 

Gura Portiţei

Cu ceva întârziere, m-am hotărât să scriu şi despre cele câteva zile petrecute la Gura Portiţei.

Se întâmpla pe la sfârşitul lunii august. Citisem foarte mult despre aces loc minunat, situat pe o fâşie de pământ îngustă, între lacul Gorgova -parte a Deltei Dunării şi Marea Neagră.

Accesul spre Gura Portiţei se poate face din localitatea Jurilovca, cu vaporaşul sau şalupa rapida. Portul este foarte uşor de găsit întrucât exista un indicator imens in centrul localităţii care te dirijează spre locul de îmbarcare.

În port, există 2 porţiuni. Una ‘la liber’, care are şi o mica parcare, şi portul firmei care administrează şi Complexul turistic de la Gura Portiţei. Aceasta are o parcare mare, parţial acoperită. Aici parcarea este cu plată şi spre surprinderea mea şi se întocmeşte un proces verbal, în subsolul căruia scrie că firma nu îşi asigură răspunderea pentru eventualele pagube survenite pe perioada parcării autovehiculului. Cu toate acestea, parcarea este pazită şi îngrădită, iar pentru cei 5 lei-zi consider că este mult mai bine să laşi aici maşina, decât afară.

La poarta de intrare în port şi parcare stau aliniaţi ‘piraţii’. Localnici, care dispun de ambarcaţiuni rapide şi care se oferă să te ducă la Gura Portiţei sau plimbări în Delta.

Un drum cu vaporaşul pana la Gura Portiţei este 50 lei dus/întrors, iar la şalupa rapidă este de 200/lei/Şalupă (6 persoane). Unii localnici sunt dispuşi să te ducă pentru preţul vaporaşului.

Am petrecut 5 zile la Gura Portiţei. Am stat cu cortul în afara zonei amenajate. Chiar şi de aici ai acces la băi şi duşuri. Condiţiile nu sunt chiar cele mai bune, însă am văzut cu siguranţă mult mai rău. Singurul avantaj pe care îl ai în zona amenajată pentru camping este că eşti ferit de vânt şi de valurile mării. Acest din urmă aspect nu aş fii crezut că ar fii unul important, însă experienţa trăită în cele câteva zile m-au făcut să îmi schimb părerea.

Am ajuns vineri pe la amiază, pe un vânt puternic. Am mers spre Gura Portiţei cu  şalupa rapidă a unui localnic. Drumul a durat destul de puţin (15-20) minute, însă au fost nişte valuri care ne-au dat mari dureri de cap. La propriu. Barca sărea practic peste valuri, şi  fiecare aterizare se termina cu o zdruncinătură zdravănă. Imiginaţi-va cum ar fii să mergi cu viteză cu o maşină fără suspensii pe un drum neasfaltat şi plin de gropi.

În cele din urmă am ajuns cu bine la destinaţie. Marea era şi ea foarte agitată când am decis să ne punem cu cortul chiar pe plajă, în linie cu corturile deja instalate. Nu am căutat foarte mult timp pentru un loc, era şi destul de aglomerat, aşa că nu aveai prea multe opţiuni. Ne-am mulţumit cu un loc liber între alte 2 corturi. Cu toate aceste s-a dovedit a fii cel mai bun, sigur şi uscat loc de pe plajă.

Seara, după ce ne-am întors dintr-o mică plimbare prin care am incercat sa descoperim împrejurimile, am observat ca vecinii noştrii din stânga, un grup cu vreo 3 corturi imense, săpau de zor un tranşeu în faţa corturilor lor.  În acel moment am crezut ca îl sapă pentru a se apăra de vântul care bătea parca din ce în ce mai tare.

Dimineaţa, m-am trezit foarte devreme pentru a fotografia răsăritul de soare. În momentul în care am ieşit din cort am vazut ca marea înaintase câţiva metrii buni şi că toţi cei de pe plaja erau în pericol de a fii luaţi pe sus de ape. Abia atunci am realizat că vecini, observaseră de noapte fenomenul, aşa că au stat pe rânde de veghe şi săpaseră ditamai şanţul în faţa lor.

În timp ce îmi montam trepiedul, cam la 1 metru în faţa cortului, am simţit la picioare primul val. Nu m-am îngrijorat prea tare, dar am decis sa fac şi eu o mica baricadă în faţa cortului. În următoarea jumătate de oră, plaja din stanga şi dreapta cortului nostru a fost cuprinsă de valuri. Numai locul în care eram noi scăpase. Scăpase, nu datorită micii baricade pe care o ridicasem, ci datorită faptului că era puţin mai sus decât zona înlăturată. Sincer să fiu, până atunci nici nu observasem această denivelare. Încet, încet, lumea a început să se trezească, unii din cauza valurilor, alţii treziţi de prieteni. Aşa că lucrurile au evoluat repede. În timp ce unii alergau pe plajă să îşi recupereze salamul sau sticla de bere luate de valuri, ceilalţi mutau corturile câţiva metrii mai sus.  Era trecut puţin de ora 7 când am hotarât că e momentul să ne mutăm şi noi. Pe plajă nu mai erau decăt vreo 3-4 corturi, dintre care 2 erau deja inundate. Am considerat că este totuşi bine să ne mutăm şi noi, nu de alta dar nu aveam de unde să ştim cât va mai ţine vântul sau cât va mai avansa marea. Cred că trecuse cam jumătate de oră după ce am reuşit să ne mutăm, când fostul nostru loc de campare a fost cuprins de valurile mării.

Trăgând linie, mi-a plăcut foarte mult la Gura Portiţei, regret doar ca nu am prins măcar o zi fără vânt, dar măcar nu ne-am plâns de căldură. Este un loc foarte frumos, ce merită vazut. Există şi locuri de cazare la vile sau căsuţe pe plajă pentru cei care nu vor să stea cu cortul. Preţurile la cele 3 terase nu mi se par exagerat de mari, având în vedere că totul acolo se transportă cu barca. Trebuie să mergi pregătit însă măcar cu ceva apă de băut. Apă potabilă nu există, iar de cumpărat se găseşte doar apă la 0.5 L la 5 lei sticla. Noi am avut cam 2 baxuri de apă, care ne-au fost îndeajuns pentru 5 zile.

Hergelia de Lipiţani de la Sâmbăta de Jos

Am facut de nenumărate ori drumul de la Sibiu la Braşov pe DN1, fără să observ un punct de atracţie deosebit. În localitatea Sâmbăta de Jos, in curtea Palatului Brukental, există cea mai mare herghelie de cal lipiţan din România.

Herghelia poate fii vizitată de Luni până Vineri între orele 10 – 16. Biletul de costă 9 lei si se pot vizita Grajdul de armăsari reproducători, Secţia de iepe şi o expoziţie de fotografie.

Pentru grupuri organizate, dar numai pe baza unei rezervări din timp se poate organiza un show în cadrul căruia sunt prezentate numere de dresaj, călărie şi atelaj. Preţul pentru un show este de 1500 lei + TVA.

 

Transalpina – exemplul ca se poate

Cand am vizitat Transfagarasanul pentru prima data in 2005, ma intrebam daca in zilele noastre ar mai fii cineva capabil si disponibil financiar pentru un asemenea efort. Soseaua denumita generic Transalpina este dovada vie a faptului ca atunci cand vrei cu adevarat ceva poti face.

S-a scris foarte mult in ultima vreme despre frumusetea, salbaticia si  mai ales de interesul neasteptat de mare al turistilor pentru aceasta zona. Avand in vedere ca drumul inca nu este dat in folosinta in mod oficial turistii vin valuri – valuri, dupa unele surse chiar mai multi decat pe Transfagarasan.

Pe data de 24 august am avut si eu ocazia sa parcurg drumul dinspre Sebes spre Novaci. Drumul incepe cum nu se poate mai frumos, serpuind printr-o vale cu apa de munte, intr-un loc unde padurea aproape ca vine peste tine. Pentru cineva care traieste la campie de mai multi ani, este un peisaj de vis. Pentru unul care traieste intr-un aglomeratie urbana poluata, aerul curat de aici este o adevarata desfatare. Peisajul insa nu este unul extrem de spectaculos in aceasta parte a drumului. Nu exista puncte de belvedere din care sa poti vedea zarile, poate si pentru ca esti inca la poalele muntilor. Drumul este inca in lucru. Practic aici am intalnit drumul cel mai rau de pe tot traseul. Spun drum rau in comparatie cu ce a urmat. Desii exista multe portiuni neasfaltate, ele alterneaza cu portiuni finalizate. Se lucreaza la multe podete si la intarirea malurilor. Acolo unde a fost posibil s-a asfaltat, unde nu se lucreaza si drumul este proaspat pietruit. Poti urca lejer cu orice masina. Nu ai nevoie de masina de teren sau o masina prea inalta. Citisem pe unele forumuri ca drumul ar fii greu abordabil cu o masina in aceste zone. Nu este insa adevarat, drumul e circulabil, nu mai rau decat strazile neasfaltate din orase sau comune. La un moment dat exista un podet de lemn peste care trebuie sa treci. Aici exista o varianta ocolitoare, care insa nu este semnalizata si nu o vezi decat dupa ce ai trecut podetul. Cel putin asa am patit eu. Podetul arata rau de tot, dar cum in fata mea urcasera si coborasera mai multe betoniere eram sigur ca va rezista. Nu stiam insa ca ele ocoleau podetul. Oricum am trecut cu bine.

Primul punct spectaculos oferit privirii este Barajul si Lacul Oasa. Peisajul este alterat doar de calitatea indoielnica a drumului.  Exista cateva poduri pe care trebuie sa le treci cu grija. Zona este exploatata din punct de vedere turistic de mai multi ani, existand aici mai multe cabane si pensiuni.

Drumul ne duce in cele din urma la Obarsia Lotrului. Aici intalnim un peisaj pe cat de straniu pe atat de incitant. O gramada de oameni cu corturi pe marginea drumului, printre copaci, practic oriunde gaseai un loc. Socant este ca unii stau in corturi vechi sau rupte, acoperite cu folii de nailon iar altii in corturi improvizate din cativa pari, paturi si bineninteles o folie. Cum toti erau cam bronzati si nu aveau un aspect prea prietenos nu am oprit in zona. Ce m-a intrigat era faptul ca nu imi dadeam seama daca aceea era o tabara nomada, o tabara muncitorilor sau puri si simplu oameni veniti la iarba verde.

La Obarsia Lotrului se intersecteaza 3 mari drumuri. Cel de la Sebes, pe care venisem si eu, drumul de la Voineasa – Ramnicu Valcea si drumul de la Petrosani. Acesta din urma avea doar 30 kilometrii insa nu cred ca este circulabil cu orice masina. Posibil sa fie si el in lucru.

Daca vii dinspre Sebes, La Obarsia Lotrului trebuie sa o iei spre Petrosani cativa kilometrii, dupa care pe partea stanga vei gasii un indicator cu ruta Obarşia Lotrului – Rânca, drum care figureaza închis.

De la Obârşia Lotrului începe partea cea mai frumoasă din Transalpina. Prima parte a drumului urca brusc un munte, prin pădure, pe nişte serpentine de îţi taie respiraţia. Unele curbe sunt atât de abrupte şi de stânse încât ai impresia că nu vei reuşii să le urci.

Aproape de vârful muntelui, se lucra la turnarea celui de+al doilea strat de asfalt. Se circula alternativ. Circulaţia era dirijată de câţiva muncitori. Singurul lucru neplăcut era ca ne opriseră pe o pantă atât de abruptă încât frâna de mână abia facea faţă. Cred că şi în picioare ai fii avut dificultăţi acolo. La pornirea circulaţiei, m-am amuzat teribil de cei din faţa mea, cârora pe rând, la plecare le-a murit motorul. Hotărât să le demonstrez că se poate şi dorind să-mi dovedesc măiestria în arta şofatului îmi vine şi mie rândul. Pe cât de înfumurat şi plin de mine am plecat de pe loc, pe atât de repde m-am dezumflat în momentul în care motorul maşinii mele a hotărât să se oprească. Am reuşit din a doua încercare, ca toţi cei dinaintea mea. Intrigat am urmărit in oglinda retrovizoare startul celui din spatele meu şi am simţit o diabolică plăcere când am vazut că a făcut la fel.

Drumul continuă pe crestele munţilor. Aici peisajul devine deja spectaculos. Adrenalina este la maxim, sporită şi de lipsa parapeţilor de pe marginea drumului. Din păcate nu există prea multe zone în care să poţi opri pentru a admira priveliştea, întrucăt drumul este înnălţat destul de mult prin cele 2 sau 3 straturi de asfalt şi nu prea poţi opri pe margine. Sper că la finalizare se vor mai schimba lucrurile.

De aici până la Rânca drumul continua spectaculos, urcând şi apoi coborând prin văile munţilor. Peisajul este atât de spectaculos şi atât de frumos, încât cu greu îţi poţi crede ochilor că ai ajuns atât de confortabil într-un asemenea loc şi la o asemenea altitudine.

Staţiunea Rânca nu se remarcă printr-o deosebită grijă arhiecturală. Sunt foarte multe vile construite acolo, există şi multe pensiuni, însă nu am putu să remarc faptul ca nu există locuri de parcare. Mi se pare abrurd să construieşti pensiuni cu 2-3 etaje, una lângă alta, la câtiva metrii de drum, fără să amenajezi o parcare pentru turiştii care-ţi vor călca pragul.

Coborând de la Rânca spre Novaci, drumul nu mai pare atât de spectaculos dar este bine întreţinut şi suficient de larg. Aici, drumul este construit de mai mulţi ani, aşa că există parapeţi de beton pe partea cu valea. Din păcate nu pea sunt amenajate parcări în locuri de belvedere. Cele câteva pe care le-am găsit erau majoritatea in zone împădurite.

Transalpina este un traseu care merita facut. Cand drumul va fi complet finalizat va fi o adevarata placere si avand in vedere interesul arătat încă de pe acum, sunt convis că zona va exploda din punct de vedere turistic. Nu pot totuşi să nu îmi exprim îngrijorarea în ceea ce priveşte impactul pe care îl va avea aceesibilitatea acestor locuri atât de frumoase. Nu aş vrea să revăd aici lucrurile care m-au dezamăgit le ultima vizită pe Transfăgăraşan.


În încheiere, vreau să atrag atenţia asupra unui site despre Transalpina, unde veţi găsii cu siguranţi multe informaţii utile pentru a putea pregătii din timp drumul vostru.

 

Biserica fortificată de la Cârța

Manastirea de la Carta,  a fost atestata prima oara in 1223, intr-un document din vremea regelui Andrei al II-lea, care confirma o donatie a cistercianului Gocelinus catre manastirea de la Carta. Astazi, ruinele ei se pot vedea in lunca Oltului, pe drumul care leaga Sibiul de Brasov. Din chiliile monahilor a mai ramas la sud de biserica un zid inalt, pe care se mai pastreaza inca ferestrele incheiate cu arc in plin cintru si o fereastra geminata.

Traficul din Romania

Ieri, a trebuit sa fac un drum Timisoara – Sibiu si retur. Varianta de Traseu aleasa (de parca as fi avut foarte mult optiuni) a fost de la Timisoara – Recas – Lugoj – Deva -Sebes -Sibiu. Desi fac destul de des aceasta ruta, pot spune ca ziua de ieri a fost una din cele mai aglomerate din punct de vedere al traficului. Cea mai lejera portiune, a fost cea cuprinsa intre Lugoj si Deva, desi si aici se circula bara la bara, insa nu erau foarte multe masini mari. De cum iesi insa pe DN7, la Sacamas, drumul devine un infern. De parca nu ar fi fost de ajuns, la intrarea in Sebes, era o coada de 5 kilometrii, din cauza intersectiei cu drumul ce duce spre Alba Iulia. Nu am trecut bine de aceasta intersectie, ca dau de o alta coloana, care tinea pana la iesirea din Sebes, pe toata portiunea care traverseaza orasul. De cand fac aceasta ruta, nu am stat atat in Sebes. Abia cand am dat spre iesire din oras, s-a elucidat misterul. Pe o portiune mare de la iesirea din oras, se circula pe o singura banda pe sens, din cauza unor lucrari de asfaltare. De aici inainte drumul a fost extrem de aglomerat, in plus pe celalalt sens de mers coada ajunsese la cca 15 kilometrii de Sebes. La intoarcere, cum era trecut deja de ora 12 a fost putin mai lejer, dar totusi coada la intrarea in Sebes incepea cu 6 kilometrii inaintea localitatii. Oricum, am apreciat faptul ca lucrarile de afaltare au continuat si pe perioada noptii.

Aseara imi tot venea in minte declaratia lui Traian Basescu, de pe vremea cand era Ministru al Transportirilor cum ca Romania nu are nevoie de autostrazi. Ei daca, ar fii sa zicem ca la acea vreme avea dreptate (desi si atunci traficul era destul de insemnat), nu pot sa nu observ lipsa de viziune a conducatorilor romani. Pana la urma, cand construiesti un drum, sau orice alt obiectiv, trebuie sa iti faci niste previziuni de trafic pe urmatorii ani, in asa fel incat cel putin o perioada sa ai problema rezolvata. Din pacate in Romania, se lucreaza reactiv, doar exista si vorba “mintea romanului de pe urma”. Doar nu ar fii sa infirmam aceasta zicala din stramosi.

Pe sectorul de drum parcurs de mine, ieri, exista un proiect de autostrada finantat de Uniunea Europeana. Din cate am citit pe anumite sectoare, cum ar fii Deva – Orastie deja au inceput lucrarile, restul fiind atribuite (Timisoara – Lugoj, Lugoj – Deva, Orastie – Sibiu). Mai multe informatii despre contructia de autostrazi in Romania, puteti gasii pe site-ul infrastructura.info

Parcul dendrologic de la Simeria

Parcul dendrologic din localitatea Simeria, judetul Hunedoara (aproximativ 10 kilometrii din Deva), este considerat unul din cele mai frumoase parcuri din tara. Parcul se desfasoara pe o suprafata de 67 ha. si adaposteste o valoroasa colectie de plante lemnoase, exotice si indigene. In acelasi loc isi are sediul Statiunea de cercetari silvice Simeria, o subunitate a Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS) Bucuresti.

Arboretumul Simeria este considerat un “monument national in arta parcurilor”, cuprinde peste 2000 de unitati sistematice din diferite zone ale globului. In cadrul Arboretumului se realizeaza un schimb de seminte cu unitati similare din intreaga lume pentru aclimatizarea plantelor si imbogatirea colectiei aflate aici.

Accesul se face din localitatea Simeria, de pe DN7 care tranziteaza localitatea, prin drumul care se bifurca din acesta, in singura intersectie semaforizata. O data intrat pe acest drum, il urmariti pana aungeti la parc (aprox 2 kilometrii). Drumul coteste brusc la dreapta exact in fata parcului. In stanga exista o mica parcare, unde puteti lasa masina. Intrarea in parc costa 2 lei de persoana.

 


Cetatea Colt, o ruina impunatoare

Cetatea Colt, este situata in judetul Hunedoara, in apropiere de orasul Hateg. Din pacate din acesta cetate nu a mai ramas mare lucru, doar cativa pereti care se abia se mai tin. Initial, cetatea a fost construita in forma de stea, pe un varf care ofera o priveliste deosebita. Se spune ca aceasta cetate l-a inspirat pe Jules Verne cand a scris “Castelul din Carpati”.

Una din cele mai cunoscute familii de nobili transilvaneni din perioada medievala, este cea a cneazului de Rau de Mori, Candea.
Numele de Candea cine de fapt de la o porecla a timpului, “Nicolaus dictus Kende”  cu sensul de “Nicolae zis capetenie”.
Istoria locului leaga mai tot timpul doua entitati: Biserica si numele lui Candea, documentele vremii afirmand ca unul dintre Candesti a fost chiar calugar (numit Nicolae sau Nicodim), iar contribuatia familiei Candea la ridicarea si reconditionarea bisericilor din Rau de Mori si Suseni – Colt, fiind bine cunoscuta localnicilor si istoricilor deopotriva.

Atestarea documentara a bisericii din Rau de Mori dateaza din 1377, an in care familia Candea o lasa in grija taranilor ortodocsi din sat.
Pentru familia cneazului fusese ridicata deja biserica de la Suseni, cea care este astazi Biserica Manastirii Colt.
Din motive politice si de aparare, familia cneazului se muta in Cetatea Colt.Istoricii plaseaza, asadar constructia cetatii anterior acestui an.

Drept recompensa pentru vitejia Candestilor in lupa impotriva navalirilor externe, familia primeste in administrare “Portile de Fier ale Transilvaniei” (actuala Vama Zeicani), importanta poarta de intrare in Transilvania dinspre Banat si sursa deosebita de venit pentru visteria familiei.

La 18 decembrie 1462 este atestat documentar un act prin care Ioan Cande si fratele sau Ladislau – oameni de incredera a lui Iancu de Hunedoara – obtin dreptul de stapanire asupra turnului de la Subcetate.

La sfarsitul secolului al XV-lea, atunci cand stapanii de la Colt adoptau numele de familie Kendeffy, pe de-o parte pentru a se departaja de o ramura cadeta, pe de alta pentru a fi in ton cu mentalitatile nobiliare ale timpului, locul devenise o cetate adevarata. Cu zidurile ei de curtina, era capabila sa faca fata unei artilerii.

Cetatea Colt, a fost implicata in lupta impotriva invaziei turco-tatare de la mijlocul secolului XVII-lea.
Familia se muta in castelul de la Santamarie Orlea. Din acel moment, cetatea nu a mai fost locuita, cazand in ruina.

 

Accesul la Cetatea Colt se face din localitatea Hateg, pana la Rau de Mori. De aici veti gasii si indicatoare spre Cetatea Colt sau spre Manasirea Cetatii Colt. In dreptul Manastirii Cetatii Colt, este si o parcare unde puteti lasa masina. Apoi, va intoarceti circa 200 m, pe drumul pe care ati venit cu masina, pana se face pe partea stanga un drum spre padure. De aici urmariti poteca care duce prin padure. Urcusul este destul de anevoios si se poate parcurge in circa 30-40 minute. Privelistea de la Cetatea Colt, merita insa efortul.